Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au desfășurat, în luna iunie, activități de verificarea şi identificare a proprietăților – terenuri neingienizate, lăsate în stare de paragina sau acoperite de vegetație și a clădirilor aflate într-o stare avansata de degradare.
Astfel, au fost identificate 53 de proprietați pentru care proprietarii nu au luat măsuri de întreținere și igienizare corespunzătoare, vegetația dezvoltându-se haotic, în unele situații fiind depozitate și diverse deșeuri, transmite printr-un comunicat Poliția Locală Botoșani.
În vederea intrării în legalitate, în sensul întreținerii proprietăților, au fost emise somații cu termen. Ca urmare a activităților desfășurate, un număr de 35 de proprietăți au fost igienizate în termenul stabilit, iar în cazul proprietarilor care n-au dat curs somațiilor, se va dispune sancționarea contravențională, cu amenzi cuprinse între 400 lei-1000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1000 lei -2000 lei pentru persoane juridice.
De asemenea, în perioada amintită au fost desfășurate activități punctuale potrivit prevederilor H.C.L. nr. 130/2020, pentru prevenirea abandonării deșeurilor menajere la coșurile stradale, pe spațiile verzi, dar și lângă containerele de la platformele special amenajate, fiind aplicat un numpr de 6 sancțiuni contravenționale.
Acțiunile au fost desfășurate în străzile Primăverii, Vârnav, Prieteniei și Octav Onicescu.
”Astfel, în data de 27.06.2023, în jurul orei 6.20, pe str. Vârnav nr. 15, a fost surprins numitul B.D., care a aruncat în coșul stradal un sac cu deșeuri menajere. Având în vedere cele constatate a fost dispusă sancționarea contravenținală cu amendă în cuantm de 400 lei potrivit prevederilor H.C.L. nr. 130/2020. Aceeași măsură a fost dispusă și în data de 03.07.2023, în jurul orei 6.40, pe str. Octav Onicescu nr. 10, când a fost surprins numitul S.M., care a aruncat în coșul stradal un sac cu deșeuri menajere. În ciuda sancțiunilor aplicate, cetățenii municipiului ignoră prevederile legale, abandonând în continuare deșeuri menajere pe domeniul public, creând un aspect insalubru orașului”, precizează sursa citată.
Abandonarea sau depozitarea deșeurilor menajere pe spațiile verzi, în locurile publice și în alte locuri decât cele special amenajate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 400 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice, și de la 500 lei la 2500 lei pentru persoanele juridice.
Polițiștii locali vor continua activitățile de identificare a proprietăților neigenizate.