La data de 2 iulie 2023, în intervalul orar 17:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul celor din cadrul subunităților au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abaterile comise de bicicliști.
În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate 120 de autovehicule, dintre care, 42 de bicicliști.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, 23 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri comise de bicicliști.
De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere, transmite printr-un comunicat Inspectoartul de Poliție Județean.