Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Camerei Taximetriștilor Botoșani, asociație profesională reprezentativă la nivel național.
La întâlnire au participat Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani, afiliată Confederației Operatorilor și Transportatorilor din România, Aurelian Albu prim-vicepreședinte Camera Taximetriștilor Botoșani, taximetriști.
Aceștia și-au prezentat doleanțele și au solicitat abrogarea O.U.G nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, aprobată prin Legea 204/2019 și alinierea activității ”transportului alternativ” la politicile comune de transport al persoanelor.
Reprezentanții taximetriștilor din Botoșani spun că transportul alternativ este o formă de transport public care trebuie să se subordoneze legilor naționale și europene. Taximetriștii s-au plâns că din cauza transportului de tip Bold, activitatea lor se restrânge iar din acest motiv nu se va mai putea asigura permanența pe timpul nopții.
”Colegii care au mai multe mașini nu își mai permit să țină șoferii. În momentul în care ne restrânge activitatea, vom ajunge să nu mai poată asigura permanența. Au fost perioade în care eram obligați să facem de noapte. Era iarna, minus 20-minus 30 de grade și colegii stăteau cu motorul pornit și făceau o cursă la 2 ore. Dar făceai permanența, pentru că legea te obliga. Noi am ajuns în situația în care nu-ți mai permiți. Tragi pe dreapta și te duci la ceilalți, că se poate”, a declarat un taximetrist.
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă i-a asigurat pe reprezentanții Camerei Taximetriștilor Botoșani că toate solicitările lor vor fi transmise Guvernului României.
Sorin Cornilă: ”Am dat curs solicitării primite vineri, pentru că am vrut să discutăm și înțeleg punctul lor de vedere, iar în cadrul întâlnirii am analizat revendicările pe care le au, pentru care au organizat și protestul din 20 iunie, legate de transportul alternativ care se desfășoară în Botoșani. Interesul comun este ca botoșănenii să poate circula în cele mai bune și sigure condiții, iar legea să fie respectată.”
Taximetriștii botoșăneni au organizat o acțiune de protest pe 20 iunie, când au cerut eliminarea transportului alternativ integral.