Cei cinci bărbați care au bătut cu bâte și un topor un agent de pază, la un club din județul Botoșani, și-au primit sentința definitivă. Astfel, Petru Nigel (43 de ani) și Petru Denis Chiriac (23 de ani) au fost condamnați la câte trei ani, patru luni şi 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Costel Ciolac (33 de ani) și Nicu Mihai Chiriac (25 de ani) au primit câte șase luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar Costel Aurel Bejan (34 de ani) a fost condamnat la două luni și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Aceștia trebuie să plătească 50.000 lei, cu titlu de daune morale, victimei. Decizia este definitivă.
Agresiunea a avut loc într-un club din Flămânzi
Pe 17 aprilie 2022, în jurul orei 01.00, s-au deplasat la un club din oraşul Flămânzi, Petru Nigel având asupra sa un topor, iar Nicu Mihai Chiriac şi Costel Aurel Bejan având două obiecte contondente alungite. În momentul în care agentul de pază le-a interzis accesul în local şi a intrat în interior, Costel Ciolac l-a prins şi l-a doborât la pământ, după care toţi l-au lovit cu pumnii şi picioarele. Totodată, Petru Nigel l-a lovit în partea superioară a corpului cu toporul, iar Petru Denis Chiriac l-a lovit cu obiectul alungit şi l-a călcat de mai multe ori cu piciorul.