Medicul de 81 de ani, din Botoșani, care face naveta ca să consulte pacienți: Ce să fac acasă, să mă uit la telenovele?

Medicul de 81 de ani, din Botoșani, care face naveta ca să consulte pacienți a uimit o țară întreagă după ce povestea sa a fost publicată de BotosaniNews.ro. Într-un interviu recent, Valeria Niculescu a făcut noi declarații despre viața sa, pentru Libertatea.

La 81 de ani, Valeria Niculescu face în fiecare dimineață naveta 50 de kilometri, pe ruta Botoșani – Mihăileni, unde lucrează ca singurul medic de familie activ pentru o comunitate de câteva mii de persoane. Grija ei, la vârsta la care ar fi trebuit să fie de 16 ani la pensie, este să nu-i pună pe pensionarii din comună pe drumuri la medici de la oraș.
Doamna Valeria și-a legat toată viața de acest județ, iar astăzi locuiește chiar în municipiul-reședință, în Botoșani. De aici se pornește peste 50 de kilometri în fiecare dimineață, după ce se trezește și își pregătește o trusă pe care o are în permanență la ea. Merge până la granița dintre județele Botoșani și Suceava, comuna Mihăileni, unde lucrează ca medic de familie; singurul medic pentru cele câteva mii de persoane din zonă.

A primit un telefon acum 14 ani de la primarul din Mihăileni după ce împlinise anii să iasă la pensie. Doamna Valeria își amintește că era singurul medic de familie pensionar în județ care nu lucra atunci în altă parte. Iar primarul, la rândul lui, este medic: doar că el a candidat la alegeri, a câștigat și nu-și putea continua activitatea la dispensar fiindcă nu-l lăsa legea. Așa că a rugat-o pe ea să vină și i-a promis că n-o să-i lipsească nimic.

„Eram singurul medic pensionar disponibil și vă spun, știam unde e Mihăileniul, știam că îmi va fi atât de greu, dar m-a convins fiindcă mi-a spus că altfel trebuia să închidă definitiv cabinetul și nu mai era niciun alt doctor în zonă. Cum să las așa? Nu am crezut niciodată că am să mă obișnuiesc, mi se părea cumplit gândul să mă trezesc dimineața să iau autobuzul, mai ales că nu am mașină, și să merg atâta drum. Dar astăzi m-am obișnuit”, spune femeia.

Mai mult, în timp, mersul în continuare la serviciu îi asigură o nevoie și de socializare:

„Aici, în Botoșani, sunt singură, am un băiat căsătorit care e la Sibiu, soțul nu mai e de mulți ani. Aveam și timp – ce să fac, să stau să mă uit la telenovele? Să știți că nu prea îmi plac”.

„Nu sunt un caz special!”, spune doamna Valeria, și începe să numere. La Botoșani știe ea personal un dispensar cu cinci medici de familie, toți cinci pensionari. Un altul, în partea cealaltă a orașului, are tot cinci medici, patru dintre ei sunt ieșiți la pensie. „Am fost mulți în generația mea, dar toți am îmbătrânit. Iar astăzi vedeți și dumneavoastră, nu mai sunt medici de familie, medici care să fie specializați în medicină de familie”, povestește femeia.

Doamna Valeria crede că la Mihăileni a adus-o, acum 14 ani, destinul. Și tot destinul o ține și astăzi. Fiindcă singura rută de microbuz care circula dimineața și lega Botoșaniul de Rădăuți, din județul Suceava, care trecea pe lângă Mihăileni, a fost anulată. Astăzi mai circulă o singură cursă, care pleacă din Botoșani la 12.00 și se întoarce seara, la 18.00. După ce a mers ani la rândul cu microbuzul, doamna Valeria credea că aici s-a oprit călătoria ei, de medic de familie pensionar. Fiindcă nu are mașină personală: nu avea nevoie de ea, a vândut-o și i-a dat banii băiatului înainte de a ieși la pensie. Însă la scurt timp înainte să nu mai circule microbuzul, a fost angajat un contabil din Botoșani la un azil de bătrâni de lângă Mihăileni. Acesta face în fiecare dimineață naveta încolo și o ajută și pe ea să ajungă la dispensar. La 7 pleacă din Botoșani și la 8 ajunge la Mihăileni. Iar înapoi spre oraș vine cu microbuzul de la amiază sau cu o mașină de-a primăriei care are treabă pe la autoritățile județene.

„Fac naveta cam 50 de kilometri pe ruta Botoșani – Rădăuți, care trece prin Mihăileni. Vin cu microbuzul, dar am și ajutorul primăriei care are tot timpul treabă în județ, în oraș, la diferite instituții, și mă ajută și pe mine. M-am obișnuit în cei 14 ani de când sunt acolo, este o comună absolut deosebită, cu oameni deosebiți, educați, care au fost militari de carieră, profesori, doctori. Cum să-i lași fără ajutor?”, întreabă doamna Valeria.

„Medicina de familie nu e cu nimic mai prejos decât altă ramură a medicinei”

Aceasta a început să profeseze de tânără și a lucrat doar în județul Botoșani. A avut specializare în pediatrie, a fost medic de circumscripție, care sunt precursorii medicilor de familie. A lucrat și în medicina sportivă, după ce a făcut trei ani cursuri de specializare la București, iar în tinerețe a făcut și sport de performanță. În anii dinainte de a ieși la pensie a lucrat ca medic la o companie de 500 de angajați din județ. S-a stabilit în Botoșani, în municipiu, într-o situație similară cu cea de astăzi: nu erau îndeajuns de mulți medici de circumscripție, iar după ce s-a angajat, Direcția Sanitară i-a asigurat și locuința.

Își aduce aminte că primul lucru pe care l-a primit în oraș a fost o butelie de gaz, pe care a luat-o acasă. Dar situația cu medicii de familie nu a fost mereu la fel de grea: doamna Valeria spune că, în tinerețea ei, a venit o decizie de la minister ca toți cei care au împlinit vârsta de pensionare să se retragă, ca să-i lase pe cei tineri să profeseze. Cu timpul însă, tinerii de atunci au îmbătrânit, unii au plecat, și astăzi nu mai are cine să-i mai trateze pe oameni.

„Toți fug de medicina de familie și nu înțeleg de ce fug așa. Este o meserie onorabilă și frumoasă. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii, cu copiii, chiar dacă mi-a fost greu să mă adaptez la început. Nu este cu nimic mai prejos față de o altă latură a medicinei și să vă spun de ce: lucrez într-o comună la marginea județului, departe de orașele din apropiere, unde ești obligat să rezolvi niște probleme de sănătate, pentru care parcă nu-ți vine să pui omul pe drumuri”, crede doamna Valeria în misiunea nobilă pe care o are.

Grija doctoriței de 81 de ani: să nu pună bătrânii de la sat pe drumuri inutile La 81 de ani, femeia se gândește în continuare întâi că oamenii de la țară sunt în vârstă, le este greu să se deplaseze și încearcă să rezolve pe cât posibil fiecare problemă a lor direct la dispensar.

Când lucra în oraș spune că se simțea mai mult ca la dispecerat, iar tot ce făcea era să scrie bilete de trimitere – „du-te acolo, du-te dincolo și tot așa”.

„La țară nu prea îți vine să faci asta. Cum să trimiți pe cineva la Botoșani când aproape că s-a desființat traseul de microbuz și practic nu ai cu ce merge dacă nu ai mașina proprie? Cu «ia-mă nene!»? Este un sentiment foarte frumos să poți să rezolvi problemele omului aici, la țară, unde nu ai toate specialitățile la un drum distanță.”

Iar succesul de la Mihăileni, crede doamna Valeria, se datorează echipei: are două asistente cu care lucrează în permanență, iar primăria o sprijină cu tot ce are nevoie. Până și dispensarul arată, spune doctorița, ca un conac boieresc renovat. E ca locul la care a visat dintotdeauna să-și petreacă bătrânețile, doar că n-ar fi crezut niciodată c-o va face muncind și că îi va plăcea la fel de mult ca în prima zi.

FOTO Doctorița din Botoșani, care la 81 de ani, uimește prin puterea sa de muncă. „Nu am fumat niciodată, nu am băut, nu am pierdut nopțile”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *