Un om de afaceri din Botoșani și-a făcut muzeu în propria curte. Acesta a strâns peste 4.000 de piese vechi din ultimii 200 de ani pe care le-a expus într-un muzeu cum nu mai există altul în România. Gheorghe Iavorenciuc, căci despre el este vorba, este un explorator înfocat și un iubitor al culturii tradiționale.
El a reușit să adune, timp de 30 de ani, obiecte vechi din localităţile din zona de Nord a României, în special Bucovina şi Nordul Moldovei, dar şi din teritoriile româneşti ale Ucrainei.
Cel mai vechi obiect este din 1832
„Fiecare obiect poate, în sine, are o valoare simplă, dar adunate aici aduc un univers inestimabil în care fiecare om își produce emoția pentru că aici există emoția trecutului, fiecare obiect a fost trecut prin generații și generații. Fiecare obiect poartă sufletul celui care l-a făcut”, a spus Gheorghe Iavorenciuc.
Aici se găsesc obiecte textile, obiecte de tors, covoare, țoale, ciocane, clopote, tălănci, șei, tarnițe, scări, șuruburi, ciubere, râșnițe, leagăne, etc.
„El mai ales un muzeu al civilizației umane, al evoluției și a invenției civilizației rurale”, spune Iavorenciuc.
Muzeul poate fi vizitat de oricine, la cerere.
Felicitari domnule IAVORENCIUC !
Unde este acest muzeu? În toate articolele pe care le-am citit, nu este precizat și locul unde este muzeul.
0744 622 200