Norul toxic de fum provocat de incendiile de vegetație din Canada a ajuns în Europa. În câteva zile ar putea ajunge și deasupra țării noastre. Directorul Agenției Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a explicat în direct la Antena 3 CNN care va fi traiectoria acestui nor și dacă va afecta țara noastră, scrie antena.ro.
„Vorbim despre posibilitatea ca într-adevăr să fie ajuns particule și în zona țării noastre având în vedere circulația atmosferei, însă care să nu pună probleme din această perspectivă.
Privind simulările la nivel european, concentrații extrem de mici de aerosol la nivel înalt în atmosferă, dar fără nici o semnificație, ar fi putut ajunge și deasupra României, așa cum am menționat, fără a pune probleme din acest punct de vedere.
La acest moment, nu există momente de îngrijorare și cu siguranță monitorizăm situația, mai ales prin intermediul Agenției Naționale de Protecție a Mediului și ANM din simulările posibile”, a spus Elena Mateescu.