O femeie a sunat la 112 să reclame că vecinul său, cu care are o relație, îi bate noaptea în geam. Mihaela, de 48 de ani, din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, a spus, joi, că vecinul său Adrian, de 32 de ani, îi bate în geamurile locuinței.
De mai mult timp, aceasta are o relație cu vecinul său, iar în noaptea respectivă, fiind în stare de ebrietate, acesta a mers la locuința femeii, a pătruns fără drept în curtea acesteia și a bătut la geam și la ușă, solicitându-i acesteia să îi deschidă. Aceasta nu s-a conformat și a apelat SNUAU 112, solicitând intervenția lucrătorilor de poliție, motiv pentru care bărbatul a plecat acasă.
Omul s-a ales cu dosar penal pentru violare de domiciliu.Femeia nu a cerut însă un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.