Fiscul începe „vânătoarea de bogați”. În acest sens, a fost stabilit oficial pragul de la care românii avuți intră direct în atenția inspectorilor fiscali.
Cei care au o avere de 25 de milioane de euro sau mai mult, în țară sau peste hotare, vor fi trecuți pe o listă selectă, care numără aproximativ 300 de persoane, pentru moment. Cei de pe listă vor fi verificați în mod special, mai ales dacă inspectorii vor avea suspiciuni că și-ar ascunde o parte din avere ca să nu achite taxe și impozite.
25 de milioane de euro sau echivalentul în lei este pragul de la care românii cu avere mare – în țară și peste hotare – intră sub lupa ANAF. Asta înseamnă bani din case, terenuri, mașini, bijuterii, obiecte de valoare, tablouri, dar și depozite bancare, acțiuni și criptomonede, potrivit unui ordin al Fiscului publicat în Monitorul Oficial.
Aproximativ 300 de români s-ar afla pe lista inițială. Aceștia vor fi mai întâi notificați, adică vor fi informați de faptul că sunt în atenția ANAF, apoi verificați dacă vor exista suspiciuni că nu și-au declarat întreaga avere. Inspectorii vor avea în vedere și un cerc extins către care eventualii evazioniști și-ar putea încredința averile ilicite. Vor putea fi astfel controlate averile soților, soțiilor, părinților, fraților și surorilor. Lista cu cei mai bogați români va fi revizuită o dată la trei ani.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală deja face estimări ale averilor, analizând cheltuielile şi veniturile declarate, dar şi stilul de viață afișat pe rețelele sociale – de exemplu. Verificările sunt totuşi sunt limitate, spun specialiștii fiscali, pentru că cei care vor să evite plata taxelor găsesc metode prin care să-și ascundă averea. De pildă, banii rulați prin așa-zisele firme off-shore, din state considerate paradisuri fiscale, netransparente, sunt mult mai greu de reperat.
Adrian Bența, consultant fiscal: „Dacă conturile bancare sau activele sunt situate în state sau în jurisdicții cu care România nu are acord de schimb de informații, atunci este mult mai greu. Te duci mai repede peste un contribuabil pe care îl cunoști, mai stabilești taxe suplimentare, îl execuți silit și el se bate prin instanțe să-și ia banii înapoi.”
Între timp, autoritățile promit, din nou, că digitalizarea ANAF va permite autorităților să identifice mai repede evazioniștii.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „La ANAF o să prezint, în curând, pentru ceea ce înseamnă digitalizarea, modernizarea, şi setul de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale”.
În primele trei luni din an, 4.000 de romani au fost verificaţi de ANAF. Dintre ei, doar câțiva ar avea o avere mai mare de 25 de milioane de euro.
Guvernul are mare nevoie de bani suplimentari la buget, după ce, în primele cinci luni din an, deficitul a crescut la 37 de miliarde de lei. Asta înseamnă cu aproape 20% mai mult față de aceeași perioadă din 2022, potrivit ProTV.
…hai sa facem misto de saraci!
se stie ca bogatii impart cu cei din institutiile statului averile , bine doar o farama de la fiecare le face vila mare la bugetarii ANAF … dar tot saracul face bugetul mare , prin taxe si fel de fel de inventii banditesti care le promoveaza statul din buzunarul saracului…din popor !
in toata istoria se stie ca saracul a plecat la razboi, el a platiti totul !
vedeti ukraineni ce se plimba lejer prin Romanica fara griji … cei bogati , iar la razboi au plecat tot saracii!