O tânără din Botoșani și-a dat demisia de la serviciu și a avut parte de o surpriză de proporții. Șefii au trimis-o în vacanță în Atena. Mădălina a lucrat la cafeneaua La Barista, dar și-a dorit o carieră în Poliție, astfel că și-a dat demisia de la serviciu.
„A plecat Mădălina … și vrem să îi mulțumim. Angajații au ales să plece de la noi „pe ușa din spate sau pe ușa din față”. Mădălina a plecat de la noi pe ușa din față în ropotele aplauzelor noastre de mulțumire și recunoștință. A ales o carieră, în poliție, la care visa demult iar noi am susținut-o și am încurajat-o ca acest vis să i se îndeplinească. Noi suntem doar o treaptă în viața voastră și ne bucurăm când un angajat pleacă de la noi undeva mai sus, mai bine, în cariera sa”, au spus cei din conducere.
Ca să-i mulțumească pentru muncă, implicare și cinse, șefii i-au oferit o excursie la Festivalul International de cafea de la Atena.
Să aflăm și povestea Larisei Patriu!
Eleva de la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” din Darabani, care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, ne-a dezvăluit care a fost secretul ei. Larisa Patriu a găsit un echilibru între distracție și studiu, iar acesta i-a adus succesul la examenul de care mulți adolescenți de vârsta ei se tem. Nu și-a făcut un scop din obținerea mediei 10 la Evaluarea Națională.
„Totul constă în muncă. Să obțin media 10 nu a fost niciodată un scop, ci mai degrabă o dorință. Chiar și înainte de a intra în sala de examen m-am intrebat, „cum ar fi sa obtin nota 10?” si iată că s-a întâmplat. Să fii elev de nota 10 înseamnă să fii de multe ori invidiat, însă media obținută la Evaluarea Națională e încă o dovadă clară a tot ceea ce știu. Eram sigură că o să obțin o notă frumoasă, care să mă ajute să intru la ce profil îmi doream, restul a fost o surpriză plăcută. Perfomanțele remarcabile se obțin prin voință și efort”, ne-a spus adolescenta de 15 ani.
Ceea ce o definește pe Larisa este ambiția. Indiferent de obstacolele de pe parcursul anului școlar nu s-a demoralizat niciodată.
Secretul său pentru un 10 curat la Evaluarea Națională
„Surprinzator pentru mulți, am avut destul timp liber cât să mă distrez sau să ies cu prietenii, totuși nu am neglijat niciodată învățatul. Nu știu cum am putut să echilibrez balanța dintre școală și timp liber, dar mă bucur că am reușit”, a spus tânăra.
Recunoaște însă că ultimul an de studiu a fost destul de greu și pentru ea.
„A fost un an puțin mai dificil, dar pe cât de dificil pe atât a fost și de plăcut. Mi-am sacrificat sâmbetele pentru a participa la centrele de excelență de la română, matematică și engleză.L e mulțumesc atât doamnei profesoare Mihaela Cardaș, cât și doamnei Apachiței Diana. A fost un an greu: am avut de învățat, m-am implicat și în activitățile de la școalp, care mi-au ocupat timp și în ciuda grevei, clasa a VIII-a nu a fost un obstacol greu de trecut”, spune adolescenta.
Larisa a optat și pentru pregătire în privat pentru a fi sigură pe ea. Spune că aceste ședințe de studiu în particular au ajutat-o foarte mult
„Am ales să fac pregătire în particular doar din dorința de a fi mai sigură pe mine. Eram sigură de ce știu, dar pregătirea mi-a fixat cunoștințele și le-a întărit”, mai spune Larisa.
Spune că la baza rezultatelor unui elev stă în principal munca pe care acesta o depune, însă fără sprijinul părinților și al profesorilor este greu să ajungi la performanța dorită.
„.Rezultatele mele se datorează și părinților mei, îi multumesc mamei care încă din primii ani de școală m-a sprijinit și datorită ambiției pe care mi-a construit-o am ajuns astăzi aici. Fără ajutorul constant al părinților nu aș mai avea astăzi astfel de rezultate. Le datorez mii de mulțumiri doamnei mele diriginte, Moloce Vanda Camelia, care întotdeauna m-a determinat să învăț și mi-a deschis calea către lumea matematicii, cât și doamnei profesoare de limba română, Aionesei Ramona, care mi-a oferit un sprijin extraordinar și m-a încurajat să visez”, a spus adolescenta.
O notă nu poate defini un elev, spune Larisa
„Nu am considerat niciodată că o notă poate defini un elev, fiecare are urcușuri și coborâșuri proprii. Felul în care trecem peste unele obstacole și munca pe care o depunem pentru a ajunge unde ne dorim își pune amprenta asupra definiției noastre ca elevi și chiar ca oameni. Nu am făcut niciodată diferența între un elev de nota 5 și unul de nota 10, toși suntem copii și suntem egali”, a precizat adolescenta.
Inițial și-a dorit să meargă să studieze la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, dar nu ar vrea să se despartă de persoanele dragi din Darabani așa că vrea să studieze la Liceul „Dimitrie Cantemir” din orașul său natal
„În primul rând rezultatele mele mă fac mândră pe mine și pe familia mea, dar nu există sentiment mai plăcut ca acela când știi că ți-ai făcut orașul și școala mândri. Am experimentat această emoție de câteva ori, dar niciodată mai mult ca acum. Sunt foarte fericită că mi-am putut face mândri școala, familia, orașul și că l-am putut cinsti pe stimatul Leon Dănăila prin rezultatul meu”, ne-a spus Larisa.