Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede extinderea de la 6 luni la un an a duratei pentru care se poate emite ordinul de protecţie, în cazul violenţei domestice.
Proiectul modifică Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, potrivit Agerpres. Actul normativ prevede extinderea de la 6 luni la 1 an a duratei pentru care se poate emite ordinul de protecţie, precum şi instituirea asistenţei juridice obligatorii şi în faza de apel, în cazul persoanei care solicită ordinul de protecţie.
Potrivit proiectului, „durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 12 luni de la data emiterii ordinului”.
„Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea îşi vor produce efectele pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului”, potrivit proiectului. De asemenea, apelul se va judeca cu citarea părţilor. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, scrie Digi24.