Zeci de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști și pietoni, de la începutul anului, în județul Botoșani. Recomandările polițiștilor

De la începutul anului, în județul Botoșani a fost înregistrat un număr ridicat de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști și pietoni. În primele 6 luni ale anului, au fost sancționați 308 bicicliști și 376 de pietoni. Totodată, au fost înregistrate 36 de accidente rutiere, provocate de bicicliști și 19 provocate de pietoni, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Sezonul estival aduce cu sine temperaturi ridicate, ceea ce determină creșterea activităților recreative datorită vacanței de vară a copiilor, respectiv, deplasarea în zonele de agrement sau în mediul rural, circulația mai intensă pe drumurile publice, afluxul mare de persoane în zonele turistice, dar și restricții de circulație pe unele tronsoane de drum, datorate lucrărilor de reamenajare a carosabilului. În aceste condiții, este crucial să acordăm o atenție sporită acestor categorii de participanți la trafic, iar conducătorii de biciclete/trotinete dar și pietonii trebuie să respecte cu strictețe regulile rutiere, precizează sursa citată

Recomandări pentru pietoni 

  • să circule numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea;
  • să circule numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare;
  • să traverseze drumurile publice prin locurile marcate și să se asigure înainte de a traversa – nu pășiți pe trecerea de pietoni înainte să vă asigurați că puteți să o faceți în siguranță, chiar dacă semaforul are culoarea verde;
  • să nu folosească telefonul mobil ( sau alte dispozitive electronice) atunci când traversează un drum public, astfel încât să poată fi atent la traficul rutier;
  • să nu traverseze în fugă;
  • când nu există în apropiere trecere de pietoni, semnalizată sau marcată, traversarea drumurilor publice se face numai pe la colțul intersecției, după o asigurare temeinică. Atenție! Aici nu aveți prioritate! 

Recomandări pentru bicicliști

  • bicicleta trebuie să fie echipată cu frână, sonerie, o lumină albă în față și o lumină roșie reflectorizantă în spate;
  • biciclistul trebuie să aibă echipament de protecție alcătuit din cască, genunchiere, cotiere;
  • dacă circulați cu bicicleta noaptea, purtați o vestă cu benzi reflectorizante pentru a putea fi văzuți mai ușor;
  • la schimbarea direcției de mers, întindeți brațul stâng sau drept corespunzător direcției dorite;
  • pentru a semnala oprirea, balansați brațul drept în plan vertical;
  • nu ascultați muzică în căști și nu vorbiți la telefon în timp ce vă deplasați cu bicicleta, astfel încât să puteți fi atent la traficul rutier;
  • nu transportați o altă persoană pe bicicletă;
  • traversarea drumurilor publice, pe trecerile destinate pietonilor, se face doar pe lângă bicicletă, nu înainte de a vă asigura temeinic.

Este important ca toți participanții la trafic să fie conștienți de importanța respectării regulilor rutiere și să manifeste responsabilitate și atenție în timpul deplasărilor. Educația rutieră și promovarea culturii rutiere sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor și garantarea siguranței în trafic, iar integritatea și siguranța personală este o problemă care trebuie să preocupe pe fiecare, adaugă IPJ Botoșani

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *