Coaliția de guvernare vrea să interzică cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, însă cu anumite excepții, conform proiectului și amendamentelor depuse în Parlament.
Astfel, sunt români care ar putea beneficia în continuare de această posibilitate a cumulului pensiei cu salariul, după ce în proiectul de lege au fost adăugate câteva excepții.
Din categoria pensionarilor care fac excepție de la această regulă fac parte, printre alţii, persoanele alese în funcții publice sau de demnitate publică, personalul didactic, membrii Academiei Române, asistenții maternali și asistenții personali.
Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a emis recent un raport favorabil cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.
„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de beneficiari de pensie limită de vârstă în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcţiei în care a fost numit în baza unui act administrativ de numire, după caz.
Continuarea activităţii se realizează pe baza cererii aprobate de către unitatea angajatoare. Menţinerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorului”, arată un amendament admis la raportul favorabil al Comisiei pentru muncă a Camerei.
Iată lista completă a excepțiilor propuse de PSD și PNL în proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul.
Categoriile de pensionari care pot cumula pensia cu salariul
Raportul Comisiei pentru muncă include şi o serie de excepţii privind interzicerea cumului pensiei cu salariul pentru:
a) persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi cele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;
b) personalul didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
c) personalul de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art. 8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
d) persoanele din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurari sociale care beneficiază de pensie de urmaş şi de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;
e) personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;
f) asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
g) asistenţii maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h) persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;
i) persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
j) membrii Academiei Române.
Excepțiile amintite propuse de PNL și PSD sunt în dezbatere și vor fi supuse votului în Parlament.
Astfel, este posibil ca lista finală a categoriilor de pensionari care pot cumula pensia cu salariul să sufere modificări în urma discuțiilor și deciziilor luate în cadrul procesului legislativ.
La sfârşitul anului 2022, România avea peste 4,7 milioane de pensionari, potrivit Antena 3 CNN