În perioada ianuarie-mai 2023, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 1.796 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 759 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 932 au peste 45 de ani, 225 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 67 au între 30 și 35 de ani, iar 572 sunt tineri NEETs sub 30 de ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 815 provin din mediul urban, iar 981 persoane sunt din mediul rural.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 434 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 679 persoane (37,81%), urmate de cele cu învățământ gimnazial 468 persoane(26,06%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 440 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 102 persoane.
”Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel în perioada ianuarie-mai 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de servicii personalizate la înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.644 persoane”, transmite printr-un comunicat AJOFM Botoșani.