FOTO Peste zece tone de deșeuri au luat foc într-o localitate din Botoșani. Pompierii, chemați de urgență

Peste zece tone de deșeuri au luat foc, luni, într-o localitate din județul Botoșani, fiind chemați de urgență pompierii. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, peste zece tone de deșeuri au fost cuprinse de flăcări la Săveni.

La caz au ajuns pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Aceștia au acționat mai bine de trei ore pentru stingerea incendiului. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri care ardea, dar și de accesul dificil la focar. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *