Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de luni dimineață de la sediile și punctele de lucru ale RVG Botoșani.
Luni, 26 iunie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a trei persoane, cu vârstele cuprinse între 33 și 51 de ani, din municipiul Botoșani, bănuite de comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, sub diferite forme de participație.
„În cursul dimineții, au fost puse în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, cu activitate în domeniul transportului public de persoane și colete. De asemenea, au fost percheziționate 127 de autovehicule folosite în activitatea agenților economici. La locațiile vizate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, documente si diferite medii de stocare a datelor, care prezintă interes în cauză”, precizează Poliția Botoșani.
11 persoane vizate în dosar
În cadrul dosarului penal sunt vizate 11 persoane, 9 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, iar față de 3 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Poliției Municipiului Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează sursa citată.