Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat sâmbătă, 24 iunie 2023, activitatea „Ograda cu ii și sânziene”, care s-a desfășurat la Complexul Muzeal Botoșani, Str. Doboșari, Nr. 65. În cadrul acestei activități, invitată specială a fost Stela Botez, artist din Republica Moldova, care i-a purtat pe toți cei prezenți prin povestea vieții Fetei cu cobza, cu ajutorul textelor, costumelor și cântecelor ei.
Totodată, în „Ograda cu ii și sânziene” a fost un atelier de împletit coronițe, expoziție de cămăși tradiționale, prezentare – devenirea cămășii, cât și momente artistice susținute de colaboratori ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, după cum urmează: Celina Gherghelaș, Valentina Tipa Lulciuc, Trifan Bălăucă, Rareș Prisacariu, Elisabeta Șeremet, Denisia Georgiana Sănduleac, Teodora Grumeza, Teodor Gireadă, Anda Hîrjoi, Alexandra Hoidrag, Codruț Victor Știrbu, Denisa-Nicola Măntăluță, Anastasia Elena Ailoaie, Alexandra Andronic, Mihnea Apopei, Sarah-Antonia Gavril, Maria Denisa Baitanciuc, Tony Toma, precum și elevi din cadrul „Atelierului de muzică”, coordonat de prof. Andreea Suceveanu: Denisa Havîrneanu, Iustina Lipovanu, Giulia Ursu, Sofia Moruzi și Daria Moruzi.
De asemenea, a avut loc și un moment artistic susținut de cinci eleve ale Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani, profesor coordonator Alexandra Trofin-Ojog: Amalia Patronic, Andreea Macuc, Daria Zaharia, Ecaterina Curcuță și Paula Rusu. Tot pe 24 iunie 2023, în „Ograda cu ii și sânziene” a avut loc lansarea revistei Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Nr. 1-2 (69-70) – 2023 (Anul XVIII) – ,,Țara de Sus”.
Bucuria a fost dublată de inaugurarea ,,Hambarului cu comori” – o colecție privată impresionantă care aparține domnului Gheorghe Iavorenciuc și care merită vizitată. De altfel, ca și întreg spațiul Complexului Muzeal Botoșani, care poate fi asemănat cu un loc de poveste.