Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită, luni, la Botoșani printr-un ceremonial militar și religios. Evenimentul, organizat de Instituția Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Militară, a avut loc în Piața Tricolorului.
Manifestările au debutat cu trecerea în revistă a detașamentului de onoare, după care a fost intonat Imnul Național al României. Șase militari au adus drapelul la catargul de arborare. În cadrul acestui moment solemn, preotul Garnizoanei a oficiat un serviciu religios.
Drapelul a fost salutat de către oficialii ce au luat parte la ceremonie, după care simbolul național a fost ridicat pe catarg pe acordurile Imnului de Stat. Evenimentul s-a încheiat cu mult defilarea detașamentului de onoare, unul dintre cele mai apreciate momente de toți cei prezenți.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr.96 din 20 mai 1998.
Ce semnifică culorile drapelului românesc ?
albastru – vizează seninătatea cerului și gândirea poporului român;
galben – simbolizează prestigiul și bogăția neamului românesc, făcând referire și la câmpurile de grâu care cresc pe meleagurile roditoare ale țării;
roșu – reprezintă sângele strămoșilor noștri care au luptat în bătălii și războaie. Totodată, această culoare se identifică și cu dragostea poporului pentru țară.