Consiliul Județean Botoșani vrea microbuze școlare ”verzi” pentru elevii din 26 de comune din județ.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliul Județean ce va fi pus spre aprobare în ședința din luna iunie, judeţul Botoşani intenționează depunerea unui proiect cu titlul:” Îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevii din Județul Botoșani, prin achiziționarea de microbuze școlare „verzi”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin aceste proiect se urmărește creșterea capacității de reziliență a sistemului educațional prin modernizarea infrastructurii educaționale și a dotării aferente, în corelare cu nevoile prezente și viitoare ale pieței forței de muncă, în vederea asigurării participării la un proces educațional de calitate, modern și incluziv.
”Obiectivele apelului vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare ”verzi” (electrice), ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător în același timp. Prin prezentul apel, se vizează achiziționarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor, prin intermediul unităților administrativ- teritoriale județene, reprezentate de Consiliile județene. Beneficiarii investiției alocate pentru dotarea cu microbuze sunt 26 de unități administrativ teritoriale din mediul rural. Beneficiarii finali ai apelului sunt unitățile de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale cărora li se vor repartiza microbuzele, iar utilizatorii finali sunt elevii unităților de învățământ, care vor beneficia de rezultatele proiectului prin utilizarea acestor microbuze electrice”, susțin reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului este în cuantum de 30.172.560,00 lei, fără TVA. Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat. Toate cheltuielile neeligibile necesare implementării proiectului se vor finanța din bugetul propriu al Județului Botoșani, precizează sursa citată.
BENEFICIARII INVESTIȚIEI
1. Comuna Cristinești Școala Gimnazială ”Ioan Murariu” Cristinești
2. Comuna Ungureni Liceul Tehnologic Plopenii Mari, Ungureni
3. Comuna Mihălășeni Școala Gimnazială Nr. 1 Mihălășeni
4. Comuna Avrămeni Școala Gimnazială Nr. 1 Avrămeni
5. Comuna Albești Școala Gimnazială Nr. 1 Albești
6. Comuna Santa- Mare Școala Gimnazială Nr. 1 Santa- Mare
7. Comuna George Enescu Școala Gimnazială Nr. 1 Dumeni
8. Comuna Todireni Liceul Tehnologic Todireni
9. Comuna Coșula Școala Gimnazială ”Nicolae Călinescu” Coșula
10. Comuna Corni Școala Gimnazială ”Octav Băncilă” Corni
11. Comuna Gorbănești Școala Gimnazială Nr. 1 Gorbănești
12. Comuna Stăuceni Școala Gimnazială Nr. 1 Stăuceni
13. Comuna Vorniceni Școala Gimnazială Nr. 1 Vorniceni
14. Comuna Călărași Școala Gimnazială Nr. 1 Călărași
15. Comuna Tudora Școala Gimnazială ”Tiberiu Crudu” Tudora
16. Comuna Roma Școala Gimnazială Nr. 1 Roma
17. Comuna Păltiniș Școala Gimnazială ”Episcop Dr. Partenie Ciopron” Păltiniș
18. Comuna Prăjeni Școala Gimnazială Nr. 1 Prăjeni
19. Comuna Lozna Școala Gimnazială ”Gh. Popovici” Lozna
20. Comuna Văculești Școala Gimnazială Nr. 1 Văculești
21. Comuna Leorda Școala Gimnazială Nr. 1 Leorda
22. Comuna Cândești Școala Gimnazială Nr. 1 Cândești
23. Comuna Hlipiceni Școala Gimnazială ”Dan Iordăchescu” Hlipiceni
24. Comuna Cristești Școala Gimnazială Nr. 1 Cristești
25. Comuna Vorona Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
26. Comuna Hilișeu- Horia Școala Gimnazială Nr. 1 Hilișeu- Horia