Cornel Șfaițer, botoșăneanul pasionat de fotbal, care aduce bani de acasă pentru a ajuta echipa. „Dumnezeu mi-a dat destinul ăsta, să pot să construiesc ceva în fotbal”

Foto:gsp.ro

Botoșăneanul Cornel Șfaițer, președintele clubului Poli Iași, a fost invitat în studioul GSP la „Prietenii lui Ovidiu”. Susține că echipa are nevoie de un buget de cinci milioane de euro pentru Liga 1, dublu față de cât a avut în „B” şi dezvăluie că e dinamovist încă din copilărie, când îi avea ca idoli pe Dumitrache, Dinu și Dudu Georgescu, scrie gsp.ro.

– Domnule Şfaiţer, de unde pasiunea pentru fotbal?
– E o poveste lungă. De mic copil mi-a plăcut fenomenul, nefiind un talent, am jucat doar la copii. Din ’76 am mers frecvent pe stadioane. Aveam un unchi care m-a luat la primele jocuri la Liga 3, la Botoșani. Apoi mergeam singur, dar înainte treceam pe la cofetărie pentru o prăjitură sau o înghețată.

– Erați atât de pasionat?
– Am fost la foarte multe meciuri, apoi, intrând la liceu, am venit mult prin București. Pentru toate derby-urile Steaua-Dinamo. Am fost dinamovist pentru că am prins perioada aia cu supervalori! Dinu, Dumitrache, Sătmăreanu, Dudu Georgescu, care era un golgheter de temut.

– Cine a fost idolul dumneavoastră?
– Am avut mulți și n-aș vrea să deranjez. Cel mai tare i-am iubit pe dinamoviști. Dumitrache, Dinu și Dudu Georgescu. Mi-aduc aminte foarte bine perioada cu Mircea Lucescu.

– Dar băteați țara pentru un meci la București?
– Nu riscam să pierd meciurile, pentru că unele nu erau transmise pe TVR. Aflam cu 24 de ore înainte. De exemplu, în ’88 am un meci de neuitat. Aveam 23 de ani, eram la Botoșani și am venit la București. Dinamo – Steaua, 2 decembrie, 0-0. Am ajuns cu două ore înainte, era o ninsoare… Atunci s-au închis drumurile la Botoșani.

„Am fost tamponat rău!”

– Sport n-ați făcut deloc?
– Fotbal am jucat doar în curtea școlii, dar mie mi-a plăcut să organizez evenimente încă din copilărie. Făceam cupe la nivel de liceu și eram un împătimit al sportului. Dumnezeu mi-a dat destinul ăsta, să pot să construiesc ceva în fotbal.

– Nimic de performanță?
– Doar lupte libere în liceu și apoi rugby la Progresul Brăila. Într-o vacanță de primăvară am venit acasă cu arcada spartă, cu ochiul umflat, după un meci pe care l-am jucat cu Ancora Galați. Am fost tamponat rău!

– Dar cum ați ajuns la Brăila?
– Am făcut liceul de electronică, de radio-TV. Mai era unul la București și unul la Iași.

– Și implicarea serioasă când a început?
– În 1997, la Botoșani. Veneam după patru ani în care n-am avut echipă nici în Liga 4. În ’98 am promovat într-un meci de baraj cu Vaslui. Am crezut doar eu în echipă și voiam un nivel de performanță, dar nu am fost susținut. După 2000 am mers un an la Suceava ca finanțator cu alte trei persoane, dar am rămas singur. Am avut o dezamăgire și m-am lăsat doi ani. N-am vrut să mai aud de fotbal. A fost și-un meci cu Onești, când am avut impresia că am fost trădat. Nu mai credeam în fotbal.

– Peste tot ați adus bani de-acasă, ați și luat?
– Niciodată! Eu tot timpul am dat, n-am luat. Când mă implic sunt dedicat sută la sută. Mi-am făcut timp pentru fotbal și nu e deloc ușor pentru că mai am și eu o societate. Avem în jur de 300 de oameni angajați, în Botoșani, Suceava, dar și prin Neamț și Iași.

– E adevărat că la Iași ați venit cu 500.000 de euro?
– Am venit într-un moment dificil, am și sponsorizat, am și împrumutat. Echipa venea după o retrogradare și nu e deloc simplu fără banii din drepturi TV. Sunt implicate Primăria și Consiliul Local și au un merit pentru că au crezut în proiect. Mă bucur că acum fac parte din istoria acestui club și am reușit să obținem a șasea promovare după Revoluție.

– Nici salariu n-ați avut?
– Nicăieri! Nici la Sf. Gheorghe, nici la Iași. Îmi place mult și încă am puterea de a coordona activitatea fotbalistică. Am puterea de a gestiona lucrurile și la compania mea și la fotbal. Necesită timp! Programul meu începe de la 7-8 până seara la 23-24. Fac naveta Botoșani – Iași.

„Buget de 4-5 milioane de euro”

– Aveți ultimul cuvânt la Iași?
– Oamenii au fost formidabili și mi-au dat mână liberă, dar mie îmi place să lucrez în echipă. Au avut încredere că putem să facem lucruri mărețe, ceea ce s-a și întâmplat. În ianuarie 2022 am promis în vestiar că indiferent ce va fi își vor lua drepturile salariale la zi. N-am avut nicio restanță, așa mi se pare normal!

– Ce urmează acum?
– Am creionat deja bugetul și știu cu ce se mănâncă. Știu de ce are nevoie Iașiul și vom vedea în ce măsură vom reuși să cooptăm și alți finanțatori. În Liga 2 am avut buget de 2,5 milioane de euro. Două milioane de euro vin de la Consiliul Local. Clubul are nevoie de bani privați! Mai ales că aici au fost datorii istorice pe care noi le-am achitat. Avem nevoie de un buget de 4-5 milioane de euro!

FCSB a pierdut titlul pentru că i-au lipsit doi fundași centrali de calitate, în rest are tot ce-i trebuie echipa aia. Acolo s-a pierdut campionatul, la fundași. Eu când construiesc acum la Iași, cu Grozavu de acolo plecăm, de la ăia doi. Restul vedem cum completăm din mers. Bine, și un antrenor care să-i țină priză. În rest, FCSB e cea mai valoroasă echipă

Cornel Șfaițer, președinte Poli Iaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *