Inspectorii RAR au implementat o soluție rapidă de rezolvare a litigiilor dintre operatorii economici din piața auto și șoferi

Registrul Auto Roman - BotosaniInspectorii Registrului Auto Român au implementat o soluție rapidă de rezolvare a litigiilor dintre operatorii economici din piața auto și petenții nemulțumiți de prestarea serviciilor.

Deoarece interesul principal al unui petent este acela de a rezolva o situație care a stat la baza reclamației, RAR propune o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor cu operatorii economici autorizați tehnic RAR, care poate salva tuturor timp și resurse: concilierea, informează printr-un comunicat RAR

Prin urmare, înainte ca inspectorii RAR să meargă în control și să gestioneze speța, situație care necesită mai mult timp, echipele RAR-DSP pot ajuta în a media rapid litigiul dintre petent și reclamat. O soluție eficientă și aplicată care salvează tuturor timpul și resursele de orice fel.

Pe site-ul www.rarom.ro , la secțiunea „petiții și reclamații operatori economici” puteți de astăzi opta pentru CONCILIERE!

Dacă preferați varianta amiabilă, atunci când faceți o reclamație, bifați căsuța:  „Da, vreau conciliere!„ și inspectorii RAR vor acționa în cel mai scurt timp. RAR va contacta părțile implicate și va media litigiul, astfel încât să se găsească și să se implementeze cea mai bună soluție de rezolvare a problemei.  Soluția menționată poate fi aplicată pentru orice persoană sau entitate care reclamă la RAR nereguli care privesc activitățile din piața auto ce țin de reparații care sub o formă sau alta au încălcat legea!”, mai precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *