În direct la ProSport Live, Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani, i-a propus lui Gigi Becali, mai în glumă, mai în serios, un nou jucător, în baza relațiilor foarte bune existente între cele două cluburi, de altfel bine-cunoscute în fotbalul românesc.
Întrebat despre interesul FCSB-ului pentru Sebastian Mailat, care pare că s-a stins deja, patronul clubului moldovean a transmis că, întrucât a observat că echipa roș-albastră ar avea în prezent unele probleme în centrul defensivei, ar fi dispus să îl cedeze acolo pe Junior Pius, fotbalistul nigerian de 27 de ani, însă nu și pe Victor Dican, de doar 22 de ani, pe care îl consideră „prea bun” în momentul de față pentru vicecampioana României.
De asemenea, Iftime l-a și ironizat pe Becali în baza declarației făcute recent de acesta, referitoare la faptul că și-ar dori ca în perioada următoare echipa sa să aducă mai mulți jucători africani de religie ortodoxă, așa cum susține el că ar fi și Siyabonga Ngezana, fundașul central sud-african transferat de la Kaizer Chiefs, din țara natală.
„(n.r. despre faptul că Gigi Becali a spus că l-a refuzat pe Mailat) Nu știu dacă a spus chiar așa, parcă văd că o să mă sune zilele viitoare să îi dau un fotbalist. Are nevoie de fundași centrali și unul mai bun decât Junior Pius… Dican, da, dar nu i-l dau acum, e prea bun, Dican la o echipă în Polonia.
La FCSB sunt alți fundași centrali buni acum. Sunt doi jucători, avem Mutombo și Junior Pius. Cred că următorul pas este să fie și în mănăstire, nu știu dacă e ortodox sau dacă a făcut ascultare un an de zile. Domnul Becali se joacă cu cuvintele, de asta nici nu îi iese, toată cacealmaua asta pe care o face cu FCSB… Deși am ținut cu ei, la meciul ăla cu Farul am fost dezamăgit de ei.
(n.r. dacă o să facă mai mult în sezonul viitor) Niciodată, pentru că nu poate dumnealui, decât dacă se retrage definitiv. La valorile pe care le are, cu un antrenor serios și cu banii domnului Becali, ei trebuiau să câștige campionatul mereu, să joace în cupele europene și investițiile se întorceau. Nu poți să faci fotbal din fotoliu”, a spus Valeriu Iftime, la ProSport Live.