Vești bune pentru anumite persoane! Ar putea fi scutite de la plata chiriei dacă locuiesc în acest tip de imobil

Vești importante! Mai mulţi parlamentari PNL au propus, într-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, ca familiile sau reprezentanţii legali ai minorilor şi adulţilor cu handicap accentuat să beneficieze de scutire de la plata chiriei pentru suprafeţele locative primite de la stat sau de la unităţile administrativ-teritoriale. Proiectul completează în acest sens art. 20 a legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Iniţiatorii arată că, potrivit art. 20 din legea în vigoare, de această facilitate beneficiază doar persoanele cu handicap grav şi familiile acestora, precum şi persoanele cu handicap accentuat, dar nu şi familiile şi reprezentanţii legali ai acestora.

Din studii, cât şi din evaluarea gradelor de handicap, cel accentuat (indiferent de tipul acestuia) indică faptul că persoana respectivă nu poate desfăşura activităţi complexe, necesită asistenţa unei alte persoane chiar şi pentru sarcini şi activităţi uşoare, sens în care pentru un adult cu acest grad de handicap câştigarea unui trai decent devine aproape imposibil, iar pentru un minor, creşterea şi şcolarizarea lui impun costuri ridicate.

Mai mult de atât, posibilitatea de a se reîncadra, în timp, la un grad de handicap inferior (mediu sau uşor) este foarte scăzută, prin urmare reprezentanţii legali ai persoanelor din cele două categorii întâmpină probleme, pe lângă cele sociale şi personale, cât şi de ordin pecuniar„, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Aceştia menţionează că sunt „situaţii numeroase în care, din cauza unei lacune legislative, reprezentanţi legali ai persoanelor cu handicap, atât adulţi, cât şi minori, cu grad accentuat, nu pot fi scutiţi de la plata chiriilor pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane„.

Ei arată că diferenţele dintre gradele de handicap accentuat şi grav nu sunt mari, iar persoanele cu handicap accentuat (adulţi şi minori) au nevoie şi de reprezentanţi legali ce pot să le asigure desfăşurarea activităţilor necesare unui trai.

Atât timp cât în cadrul actual al art. 20 alin. 4 din legea 448/2006 se prevede că poate beneficia de scutirea de la plata chiriei, adultul cu handicap accentuat, considerăm inechitabil şi injust de a nu oferi acest drept şi familiei sau reprezentantului legal al adultului (dat fiind faptul că acesta nu-şi poate derula activităţile privind traiul), cât şi familiei sau reprezentantului legal al unui copil cu handicap accentuat (raportat la faptul că un minor nu se poate îngriji singur, iar familia ori reprezentantul legal sunt nevoiţi a face eforturi deosebit de mari în vederea oferirii unui tratament, educaţie)”, mai arată aceştia, conform agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *