Elevii din clasa a VIII-a au susținut astăzi, 21 iunie, a doua probă a Examenului de Evaluare Națională. Din totalul celor 3989 de elevi de clasa a VIII-a înscriși pentru a susține examenul de Evaluare Națională, au participat la proba de Limba Română 3805 elevi, iar la proba de Matematică au participat 3796 de elevi.
”Nu s-au înregistrat situații deosebite și niciun elev nu a fost eliminat din examen”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 28 iunie 2023, până la ora 14.00. . Depunerea contestațiilor se va putea face, la centru de examen, în data de 28 iunie 2023 – între orele 16.00-19.00 și în data de 29 iunie 2023 între orele 8.00-12.00. Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor, va fi în data de 4 iulie 2023.