O botoșăneancă, cu copilul în brațe, a fost izbită de o mașină pe o trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs miercuri dimineață, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi.
Femeia traversa pe trecerea de pietoni cu un copil în brațe, altul lângă ea și soțul ei. La un moment dat, un autoturism Dacia a dat peste femeie, iar aceasta a scăpat copilul din brațe, acesta suferind leziuni. Micuțul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.