Peste 200 de taximetriști botoșăneni au mărșăluit, marți, pe străzile municipiului reședință de județ, în semn de protest față de serviciile oferite de firme precum Bolt și Uber. Ei au cerut eliminarea acestui tip de transport alternativ.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, spune însă că acest lucru este imposibil. El a precizat că înțelege că le-au fost afectate interesele, însă taximetriștii trebuie să-și îmbunătățească serviciile astfel încât să aibă în continuare clienți. Aceste servicii există potrivit legislației naționale, iar Primăria nu are ce face în acest sens, susține Cosmin Andrei.
„Sunt în asentimentul taximetriștilor și le înțeleg supărarea doar că lucrurile nu mai pot fi întoarse și nu țin de Primărie. În municipiul Botoșani, avem 480 de licențe pentru taxiuri, iar acest număr trebuie scăzut pentru că populația orașului, în urma recensământului care s-a terminat, a scăzut la 90.000 de locuitori și avem numărul de polițiști, numărul de licențe taxi, în acord cu populația orașului. Iar Primăria nu a semnat niciun document și nu aprobăm noi dacă în oraș sunt sau nu sunt mașini pentru ride-sharing”, a spus edilul.
Tocmai limitarea creeaza monopol.Piață libera inseamna neîngrădirea unor activități unde cererea, oferta si bunul-simț vor face trierea. Câți taximetriști pun aparatul? De ce sa limitezi nr-ul de licente? Vor 20.000 licente? Dă-le, unii vor pleca de buna voie si incet se reglementeaza piata.