Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani nu a reușit în nicio lună a acestui an să realizeze contractul încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Potrivit reprezentanților CAS Botoșani, unitatea spitalicească a realizat, în medie, doar 87% din serviciile medicale contractate, în perioada ianuarie-mai 2023. Asta înseamnă o finanțare mai mică pentru cel mai mare spital din județ.
Medicul Ștefan Bercea, directorul medical al Spitalului Județean Botoșani, spune că principalul motiv pentru care nu s-a reușit realizarea tuturor serviciilor cu CAS Botoșani este reprezentat de scăderea adresabilității.
”Față de anii 2018 -2019, internările prin Unitatea de Primiri Urgențe se mențin la un nivel ridicat, în schimb cele realizate prin biroul de internări au scăzut foarte mult. Pacienții care în trecut se prezentau periodic la spital pentru evaluarea medicală periodică, în prezent evită spitalul, deoarece nu și-au recăpătat încrederea pierdută în pandemie când o bună parte din sistemul sanitar a fost supus unei denigrări permanente. În prezent din cauza modului în care a fost privit sistemul sanitar în ultimii doi ani, se internează cu precădere pacienți în stare foarte gravă, care necesită asistență medicală complexă și durată mare de internare. Treptat odată cu recăpătarea încrederii în spitale, vom reuși să ajungem la numărul maxim de cazuri contractate”, a declarat medicul Ștefan Bercea.
Acesta spune că evaluările medicale periodice au drept scop identificarea potențialelor probleme de sănătate și recomandă pacienților să se prezinte la medic.
”Persoanele cu afecțiuni preexistente pot avea un risc crescut de a dezvolta complicații în lipsa unui tratament adecvat, motiv pentru care adresarea cu regularitate la medicii de familie și la medicii specialiști din cadrul ambulatoriului integrat a spitalului are un rol important în identificarea semnelor și simptomelor precoce de boală. În concluzie, controlul medical periodic al stării de sănătate poate ajuta la prevenirea apariției unor complicații severe prin aplicarea măsurilor terapeutice adecvate. De aceea este recomandat ca pacienții să se prezinte la medic chiar dacă aparent nu avem nici o problemă de sănătate, pentru că este mai ieftin să previi o boală, decât să o tratezi”, a mai spus directorul medical al Spitalului Județean.
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a decontat lunar, pentru serviciile efectuate de Spitalul Județean, peste 10 milioane lei.
Normal sa fie așa, păi la salariile doctorilor cu indolenta și nepăsarea de care dau dovadă, încet..încet o sa meargă toți pacienții în celelalte județe sa se trateze… dar ca să stai mai bine 4 ore sa vina niște radiografii e strigător la cer! Ca de rușine… nu mai zic și sincer nu va meritați salariile!
Reveniti-va… nu dati vina pe pandemie.
Pacientii au realizat ca au acelasi cost daca se duc la cabinetele private, acolo iti taie chitanta si atat. La spital dai atentii la acelasi cost, dar salariile sunt bunicele, nu?… nu e loc acolo si de o atentie?!
Asta e motivul real, oamenii se duc la privat si platesc legal consultatia plus ca sunt respectati.