Te cutremuri! Un bărbat din Botoșani a dat buzna peste o bătrână în casă și a vrut să își bată joc de ea. Individul a ajuns după gratii

Un bărbat din municipiul Botoșani a dat buzna peste o bătrână în casă și a vrut să își bată joc de ea. Ghinionul său a fost că femeia a reușit să opună rezistență și să scape, sunând imediat la 112. În acest timp, individul a părăsit locuința femeii și a încercat să fugă.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani s-au deplasat imediat la fața locului, iar în apropierea locuinței victimei a fost depistată persoană bănuită de comiterea faptei, un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, s-a stabilit faptul că botoșăneanul ar fi încercat să violeze victima, prin punerea acesteia în imposibilitatea de a se apăra. În același context, bărbatul ar fi sustras telefonul mobil al femeii.

Față de persoana bănuită de comiterea faptei a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de duminică a fost prezentat în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la viol și tâlhărie calificată.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 226 alin. (1) C.proc.pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 2621/P/2023. În temeiul art. 226 alin. (2) C.proc.pen., art. 223 alin. (2) C.proc.pen. şi art. 202 alin. (1) – (4) lit. e) C.proc.pen., dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 18.06.2023 până la data de 17.07.2023, inclusiv, a inculpatului GAVRIL GHEORGHE, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de viol, faptă prev. și ped. de art. 32 raportat la art. 218, alin. (1) din Codul penal şi tâlhărie calificată, faptă prev. și ped. de art. 233 din Codul penal, art. 234, alin. (1), lit. f) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38, alin. (1) din Codul penal şi aplicarea art. 41 din Codul penal.

În temeiul art. 230 C.proc.pen., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului GAVRIL GHEORGHE. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de către inculpatul GAVRIL GHEORGHE, prin apărătorul desemnat din oficiu, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 680 lei va fi achitat Baroului Botoşani din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei (delegaţie nr. 1674/2023, av. Melinte Iuliana Diana). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18.06.2023, ora 17.00.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  21/2023  18.06.2023

Un fost primar din Botoșani, acuzat de delapidare. A fost trimis în judecată de procurori

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *