Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu Garda Forestieră Suceava, Ocolul Silvic Botoșani și Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani au organizat, pe 14 iunie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul silvic, pe raza municipiului Botoșani.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 30 de autovehicule și 2 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 12.000 de lei.
Totodată, a fost confiscat un metru cub de matarial lemnos, în valoare de peste 2.000 de lei și a fost constatată o infracțiune.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291 C, în comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Dorohoi. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta material lemnos fără a deține documente de însoțire.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de un metru cub de material lemnos, a fost supusă confiscării, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.