Risipa de bani publici în centrele de permanență, stopată. Directorul CAS Botoșani: Centrul se desființează dacă…

Centrele de permanență se vor desființa, dacă medicii care activează în acestea nu-și vor face o norma anuală de consultații. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani, au fost introduse noi condiții pentru funcționarea centrele de permanență.

Astfel, acestea se desființează dacă numărul de persoane care a apelat, pentru consultație, la centrul de permanență, organizat în mediul rural, este mai mic de 150 de persoane/lună în medie anuală, respectiv mai mic de 300 persoane/lună în medie anuală în mediul urban.

Măsurile au fost luate pentru a se stopa risipa de bani publici pentru aceste centre de permanență, unde de multe ori nu există adresabilitate.

Prezentările sunt raportate la Direcția de Sănătate Publică, iar medicii din aceste centre sunt plătiți în regim de gardă. După ordinul nou, ei au stabilit un număr de persoane care trebuie să se adreseze pe an, iar dacă nu întrunesc numărul de persoane care l-au consultat, centrul se desființează. Se face monitorizare la sfârsitul anului”, a declarat Alina Mustiață, directorul CJAS Botoșani.

O altă noutate este aceea că venitul medicilor de familie, medicilor de medicină generală și al asistenților medicali care participă la constituirea echipelor de gardă pentru asigurarea continuității asistenței medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanență se constituie din sumele obținute prin înmulțirea valorii de referință a tarifului orar, ajustat corespunzător calității de coordonator al centrului de permanență și cu procentul corespunzător cheltuielilor de administrare și funcționare, după caz, cu numărul de ore de gardă efectuate de către fiecare medic de familie/medic de medicină generală și asistent medical, în luna pentru care se face plata. Pentru medicul care îndeplinește rolul de coordonator al centrului de permanență, tariful orar se majorează cu 15%.

Tariful orar pentru medicul de medicină de familie și/sau pentru medicul de medicină generală este de 40 lei/oră. Medicii de familie/de medicină generală care participă la constituirea unui centru de permanență asigurând continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă, în cabinetul propriu, în spațiul pus la dispoziție de unul dintre medicii asociați sau în spațiul asigurat de echipa medicală, suportă și cheltuielile de administrare și funcționare ale cabinetului, precum și costurile cu dotarea și menținerea trusei de urgență cu medicamente și materiale sanitare, situație în care tariful orar se majorează cu 50% pentru fiecare medic de familie/medicină generală care își desfășoară activitatea în acel cabinet, indiferent dacă este titular, asociat, angajat sau medic cu contract de prestări servicii.

Medicii asociați care participă la constituirea unui centru de permanență asigurând continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă în spațiul pus la dispoziție de autoritățile locale suportă și cheltuielile cu dotarea și menținerea trusei de urgență cu medicamente și materiale sanitare, situație în care tariful orar de 40 lei/oră se majorează cu 4 lei/oră, pentru fiecare medic care își desfășoară activitatea în acel centru de permanență, indiferent dacă este titular, asociat sau medic cu contract de prestări servicii.  Tariful orar pentru asistenții medicali care desfășoară serviciul în regim de gardă în cadrul centrelor de permanență se determină în funcție de salariul negociat, care cuprinde toate sporurile și contribuțiile aferente și nu poate fi mai mic de 20 lei/oră și mai mare de 22,5 lei/oră.

Numărul maxim de gărzi efectuate în cadrul centrelor de permanență de către un medic, nu trebuie să depășească 15 pe lună.

La nivelul județului Botoșani sunt opt centre de permanență, centrul de la Vorona, recent înființat, urmând să intre în contract cu CAS Botoșani de luna aceasta. Luna trecută, pentru cele șapte centre de permanență din județ s-au decontat servicii de 385.000 lei.

 

 

One thought on “Risipa de bani publici în centrele de permanență, stopată. Directorul CAS Botoșani: Centrul se desființează dacă…

  1. La MITOC penalul medic stăpân pe suflete noastre când dispare la buscarie ca a frauda si furat banul public??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *