Tot mai multe localități din județul Botoșani rămân fără medici de familie. La această dată sunt vacante 24 de posturi în județ, fie prin plecarea unor medici în alte județe din țară sau în afara țării, fie prin pensionare.
Și asta în ciuda faptului că valoarea punctului ”per capita” la medicina de familie a crescut în acest an.
Alina Mustiață, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani, a declarat că dintre medicii care mai profesează, mai mult de jumătate sunt pensionari.
Deși pare greu de crezut, cel mai vârstnic medic de familie din județul Botoșani are nu mai puțin de 81 de ani și profesează în mediul rural.
”Cel mai vârstnic medic de familie care se află în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani are 81 de ani și desfășoară activitatea în mediul rural, în baza avizului eliberat de către Direcția de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor Botoșani în temeiul art.391 alin.8 din Legea nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare”, a declarat Alina Mustiață.
Șase dintre posturile vacante sunt în municipiul Botoșani, dar și în Flămânzi, Adășeni, Blândești, Broscăuți, Concești, Dimăcheni, Drăgușeni , Hudețti, Manoleasa, Viișoara, Vorniceni, Ungureni, Suharău și Cotușca.
la noi la MITOC ne scapati de penalul de medic?? omul se crede stapan pe populatie ?? un excroc financiar!