Un medic psihiatru crede că alcoolul trebuie interzis cu desăvârșire în rândul minorilor. Medicul Laura Jijie, coordonatorul Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Secției Pediatrie a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, spune că accesul la alcool al adolescenților este facil și că în această situație ar trebui să se intervină la ”nivel de politică de stat”.
”Eu cred că este o problemă care ar trebui discutată la nivel de politică de stat, facilitatea cu care minorii au acces la alcool. Nu știu dacă dintre dvs., mergând pe terase, ați văzut copii care sunt întrebați ce vârste au sau să arate buletinul. Este intersiză comercializarea alcoolului copiilor sub 18 ani. Acest lucru ar împiedica accesul tinerilor la alcool sau la țigări ori prețul crescut la băuturile alcoolice ar putea să managerieze foarte bine acest consum și să prevină consumul de alcool în rândul tinerilor. Nu este normal ca un minor să consume alcool, indiferent de ocazia pe care ar trebui să o sărbătorească”, a declarat Laura Jijie.
Medicul botoșănean spune că frecvent ajung din Urgențe la Compartimentul de Psihiatrie Pediatrică copii cu intoxicație alcoolică acută, pe fondul căreia apare agitația psihomotorie și care poate duce și la tulburări de comportament.
”Eu aș spune că alcolul, prin efectul nociv pe care îl are asupra creierului la minori, ar trebuie interzis cu desăvârșire. Nu este OK, probabil ține și de cultura românului, de a consuma o gură de bere sau de tărie că să guste și copilul, că îi este poftă. De obicei, cam asta este mentalitatea. Consumul de alcool este nociv pentru creierul aflat în dezvoltare și pentru dezvoltarea lui ulterioară. Dacă vorbim de copii și adolescenți, consumul de alcool poate să apară de la 11 ani. O statistică ne arată o creșetere a cazurilor de consum de alcool între 15 și 17 ani. Uneori din curioziate, sub presiunea grupului cu ocazia unor întâlniri pe care ei o au și acceptă să experimenteze această stare, numai că efectele pe care alcoolul poate să-l aibă asupra tinerilor poate să fie de la intoxicație până la comă alcoolică, când se poate muri atunci când alcoolemia este mare”, a mai spus Laura Jijie.
Medicul psihiatru este de părere că trebuie să se meargă mai mult pe activități de prevenție, atât în familie, cât și la școală, prin orele de dirigenție sau în centrele de sănătate mintală, unde să se discute despre efectele consumului de alcool.