A fost găsit copilul de 13 ani din Botoșani, care a dispărut de acasă

Copilul de 13 ani, din județul Botoșani, care a dispărut de acasă, a fost găsit. Minorul a fost identificat în municipiul Botoșani. Acesta a fost văzut de o persoană, care a sesizat poliția. În scurt timp, a fost preluat de polițiști și este în afara oricărui pericol.

„Sunt continuate verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care a părăsit domiciliul”, precizează Poliția Botoșani.

Locuitorii din patru localități din Botoșani au primit mesaje Ro-Alert cu privire la dispariția lui Marian

Locuitorii din patru localități din Botoșani au primit mesaje Ro-Alert cu privire la dispariția lui Marian Olaru, copilul de 13 ani, din Săveni. Astfel de mesaje au primit oamenii din Săveni, Avrămeni, Drăgușeni și Ungureni.

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că Marian Olaru, de 13 ani, din orașul Săveni, a părăsit, luni, 12 iunie, domiciliul,  nu a revenit și nici nu a putut fi contactat. Acesta are următoarele semnalmente: aproximativ 40 de kilograme, 1, 25 m înălțime, ochi căprui.

La momentul plecării era îmbrăcat cu un trening de culoare închisă, adidași roz și purta un ghiozdan de culoare închisă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *