Inspectoratul Școlar Județean Botoșani vine în sprijinul părinților din județul Botoșani organizând, în perioada vacanței de vară, activități educative în grădinițe.
Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități educative, desfășurate în perioada vacanței, se vor transmite în format electronic pe adresele de email sau se vor depune fizic la sediul fiecărei unități de învățământ care este desemnată centru de activitate pe perioada verii, în funcție de solicitările părinților.
Termenul limită pentru depunere a cererilor este vineri, 16.06.2023, ora 11.00, indiferent de perioada solicitată pentru a participa la activități.
„Părintele/ tutorele/ reprezentantul legal primește cererea de la unitatea la care copilul este înscris ( părintele poate solicita un număr de 5 cereri), care vor fi depuse de acesta fizic sau online, în funcție de nevoia fiecăruia și înregistrate la unitatea la care se face înscrierea și care desfășoară activități în perioada verii, conform graficului”, precizează inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc.
Iată programul de funcționare: