opii minune, adevărate genii în muzică sau în literatură. Așa au fost numiți Iulia Hașdeu, George Enescu și Clara Haskil, la sfârșit de secol XIX și apoi la început de secol XX. S-au născut în România, apoi s-au școlit la Viena și Paris. Încă de mici, au uimit scenele lumii sau chiar au impresionat profesori la Universitatea Sorbona.
La vârsta de opt ani, botoșăneanul Ștefan Luchian, pictorul anemonelor, realiza deja primele lucrări care anunțau un viitor mare artist. Poetul Nicolae Labiș a scris primele poeme de succes la doar 12 ani. Sunt doar două exemple. Pentru că, în istoria României, avem mulți artiști al căror geniu a fost descoperit, încă din copilărie. Ne reamintim acum câțiva dintre aceștia.
Compozitorul George Enescu
”Muzica apare în cele mai îndepărtate amintiri ale mele”. Sunt vorbe care îi aparțin lui George Enescu. În confesiunile sale, acesta mărturisea că, de copil, a avut o idee fixă: aceea de a fi compozitor, doar compozitor.
”Eram un copil foarte sârguincios și chiar destul de cuminte. La patru ani, știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era niciun merit în asta, pentru că îmi plăcea studiul și aveam oroare de aproape toate jocurile, mai ales de cele brutale… Ciudat copil, nu-i așa?” – Bernard Gavoty, Amintirile lui George Enescu (traducere: Elena Bulai)
A fost un copil răsfățat, recunoștea George Enescu amintindu-și anii petrecuți alături de părinții săi. Un copil adorat în exces, din motive întemeiate.
Pentru că în familia lui era al 8-lea copil și totodată copil unic, avusese 7 frați și surori decedați prematur, doi dintre ei decedați foarte mici și ceilalți cinci decedați cu toți, în timpul unei epidemii de febră difterică.
Nimeni nu bănuia atunci ce destin uimitor îi era rezervat unicului copil rămas în viață
Și-a dorit foarte mult o vioară, părinții i-au cumpărat pe la 4 ani o vioară cu 3 corzi, dar George Enescu a fost foarte nemulțumit. El nu-și dorea o jucărie, își dorea o vioară adevărată.
La vârsta de 5 ani, George Enescu a apărut în primul său concert și a pus în partitură prima sa lucrare pentru vioară și pian. La 11 ani, a concertat la Viena, iar critica muzicală a vremii l-a numit ”un Mozart român.”
Sursa: euronews.ro