Fast-food-uri din Botoșani, verificate de polițiști. Amenzi și peste 130 de kilograme de produse confiscate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale de Protecție a Consumatorului, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Gărzii de Mediu au organizat, joi, 8 iunie, o acțiune pentru verificarea modului de gestionare a deșeurilor de către operatorii economici care activează în domeniul alimentației publice de tip fast-food, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 11 operatori economici, din municipiul Botoșani, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 184.000 de lei.

Dintre sancțiuni, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind Codul consumului, privind normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și privind Fondul pentru mediu. De asemenea, au fost confiscate peste 130 de kilograme de produse”, precizează IPJ Botoșani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *