Un botoșănean a fost reținut după ce și-a amenințat soția și a intrat cu mașina într-un gard.
Joi, 8 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și conducere sub influența alcoolului, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, ar fi amenințat-o pe soția sa cu acte de violență, apoi s-ar fi deplasat cu un autoturism, pe strada Porumbelului, din muncipiul Botoșani, împrejurare în care a intrat în impact cu gardul unei locuințe, rezultând doar pagube materiale.
”În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiteii infracțiunilor menționate mai sus. De asemenea, față de acesta a fost emis un ordin de protecție provizoriu, având obligația de a nu se apropia de soția sa”, a declarat Delia Nenișcu.