Managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, Doina Caba, care își aniversează vineri ziua de naștere, a anunțat în fața protestatarilor din curtea unității spitalicești că are demisia pe masă și are o satisfacție să o depună.
Declarația sa a fost primită cu aplauze de cei peste 300 de angajați ai unității spitalicești care și-au arătat nemulțumirea față de tăiaerea sporurilor salariale. Decizia de reducere la minim a sporurilor pentru condiții deosebite de muncă a salariaților a fost luată joi, în Comitetul Director.
„Manager defectuos”, au strigat la unison sutele de salariați nemulțumiți.
„Vă mulțumesc frumos! Adevărul este că nu găseam niciun motiv să-mi prezint demisia. Am demisia pe masă, cu cea mai mare satisfacție o depun”, a spus Doina Caba.
Sindicaliștii dau asigurări că actul medical nu este afectat de protestul angajaților din sănătate.