Exportul mieilor este mai profitabil decât vânzarea lor pe piața internă, consideră mai mulți crescători din județul Botoșani, care au preferat să dea animalele intermediarilor în loc să îi sacrifice pentru piața internă, potrivit AgroTv. Prețul mediu al mieilor în viu preluați pentru export ajung la 17-18 de lei pe kilogram.
Iulian Chelariu din comuna Santa Mare, județul Botoșani este un crescător de ovine tânăr, de 23 de ani, care alege exportul către arabi. Acesta spune că la fel au procedat toţi crescătorii de ovine din zona Botoșaniului, pentru că le este mai avantajos decât să abatorizeze şi apoi să vândă carcasa la un preţ greu de acceptat de către majoritatea clienţilor.
„În acest moment am un efectiv de 350 de oi, cu tineret aproximativ 400 de capete, rasa Karakul. Anul acesta fătările s-au prezentat bine, mai spre sfârșit a fost greu, că a fost avea vreme, când a venit ninsoarea la sfârșitul lui aprilie, o perioadă mai grea. Anul acesta prețul mielului a ajuns undeva la 17 lei/ kg în viu, încă nu am vândut nimic, decât în perioada Paștelui. Mai așteptăm, mai bine îi vindem pe toți, spre sfârșitul anului”, a spus tânărul pentru sursa citată.
„Arabii plătesc mai bine ca la noi în țară”, spune tânărul. Potrivit acestuia, anul trecut a fost unul mai greu din cauza secetei. El și bunicul său, de 64 de ani, muncesc din greu pentru această fermă pe care o dețin. De altfel, Iulian a moștenit această pasiune pentru creșterea animalelor de la bunicul său.