Profesorii vor putea încheia mediile elevilor și cu note mai puține, având în vedere greva prelungită a profesorilor. Ministerul Educației a publicat, în consultare publică, proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4183/2022.
Mediile elevilor să poată fi încheiate cu doar două note pe disciplină. Ministerul Educației a transmis că, “în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două”.
În anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.
În plus, se propune ca “elevii aflaţi în situaţie de corigenţă vor avea cu cel puţin un calificativ/o notă în plus faţă de numărul de calificative/note prevăzut la alin. (4) sau, după caz, la alin (4^1), ultimul calificativ/ultima notă fiind acordat/ă, de regulă, în ultimele trei săptămâni ale anului şcolar.”
„Reiterăm faptul că Ministerul Educației comunică permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București pentru a identifica cele mai bune soluții de adaptare la contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal.”, se arată în comunicatul ministerului Educației.
La o materie, un elev trebuie să aibă minimum N+3 note. Adică profesorul va pune cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.
Iată ce prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, la articolul 109, alineatul 1: “La fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”. Media generală anuală este calculată conform articolului 109, alineatul 4 din Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022.
“Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele și de la purtare”, potrivit regulamentului, noteaza RomaniaTV
statul ne vrea copiii prosti
statul ne vrea copiii prosti:((