România s-ar putea confrunta cu greve suprapuse, dacă guvernul nu va majora salariile. Am putea avea greve japoneze în spitale, începând de miercuri, după greva profesorilor.
Angajații din Sănătate au anunţat că fac grevă japoneză miercuri, iar de pe 15 iunie, intră în grevă de avertisment. Dacă Executivul nu-și va respecta promisiunile, de la 1 iulie va fi grevă generală, pe durata căreia vor fi asigurate strict urgențele medicale.
Guvernul pregătește și majorări pentru angajații din Sănătate. Federația Sanitas amenință că va inta în grevă generală la 1 iulie, dacă Guverul nu își respectă promisiunile.
După primele negocieri purtate la Guvern, s-a promis creșterea salariilor la nivelul anului 2022 pentru mai multe categorii, plata voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat și deblocarea a 14.000 de posturi.
De asemenea, sindicaliştii din sănătate cer demisia ministrului Muncii, Marius Budăi, în scandalul grevelor suprapuse.
CNS Cartel ALFA cere demiterea Ministrului Muncii și intrarea într-un dialog social real și responsabil
„A doua măsură urgentă este revenirea la o fiscalitate echilibrată a muncii, prin transferul unui procent din contribuțiile sociale înapoi către angajator.
Conflictul social amplu existent astăzi în România și care cuprinde din ce în ce mai multe categorii socio-profesionale este rezultatul direct:
– al unor decizii politice greșite (precum mutarea integrală a poverii fiscale asupra lucrătorilor);
– al lipsei de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs și întreținut un adevărat haos legislativ, prin adoptarea de legi pe care apoi le-au blocat de la aplicare și prin întreținerea unor inechități majore în societate;
– al incompetenței promovate la toate nivelurile de decizie;
– al lipsei de consultare cu partenerii sociali;
În fapt, lipsa unei consultări reale este sursa principală a tuturor conflictelor. Obstrucționarea dialogului social și atitudinea arogantă a guvernanților au dus la blocajele actuale ce au amplificat nemulțumirile lucrătorilor.
Ministrul Muncii interpretează într-un mod personal și dictatorial dialogul social. El invită la discuții anumiți parteneri sociali, după criterii care nu se regăsesc în nicio lege a dialogului social.
Proiecte de legi extrem de importante, cuprinse în PNRR – reforma pensiilor speciale, legea salarizării și reforma sistemului public de pensii, au fost elaborate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali.
Lipsa de transparență, modul în care clasa politică ține cu dinții de privilegii aberante și sfidătoare, precum pensiile speciale ale aleșilor, ratarea termenelor din PNRR, dar și semnalele negative transmise de Bruxelles, arată clar incompetența guvernului în gestionarea procesului de revenire din criză.
Primul pas necesar pentru gestionarea conflictelor este DEMITEREA actualului ministru al muncii şi intrarea într-un dialog social real și responsabil.
O a două măsură prioritară este revenirea la un sistem fiscal echilibrat, cu transferul imediat a unui procent din contribuțiile sociale ale angajaților înapoi către angajator.
Haosul politic nu este creat de către lucrătorii care sunt în stradă sau amenință cu greva. Răspunsul acestora vine după șiruri lungi de nemulțumiri în care negocierile au eșuat, iar doleanțele lor nu au fost luate în seamă.
Nu doar incompetența domnului Budăi ne-a adus în acest prag, ci și lipsa de preocupare, empatie și solidaritate cu oamenii muncii, ruptura majoră dintre clasa politică și cetățeni.
Politicienii tratează sindicaliștii din educație precum un cartof fierbinte, l-au pasat de la unul la celălalt, fără a zice ceva clar. Accentul se pune pe „nevoia de terminare a grevei” și nu pe soluționarea problemelor și a cauzelor acestora.
Reprezentanții clasei politice trebuie să își asume și să deconteze eșecul politicilor care favorizează capitalul în detrimentul lucrătorilor, care au trasformat România în țara muncii ieftine, a lucrătorilor lipsiți de drepturi și venituri decente, a serviciilor publice subfinanțate, la care din ce în ce mai puțini au acces!
CNS Cartel ALFA își exprimă solidaritate cu personalul din educație care a decis continuarea grevei, cu personalul din sănătate și cu toate categoriile socio-profesionale care își revendică drepturile legitime”, se arată în comunicatul CNS Cartel Alfa remis presei, potrivit Antena 3 CNN