Metoda prin care scapi uşor de electrocasnicele vechi şi iei şi bani. Şeful InfoCons, anunţ pentru românii

Locul electrocasnicelor vechi nu este la gunoi, alături de celelalte deșeuri menajere, pentru că aceste tipuri de deșeuri reprezintă un pericol pentru mediu, din cauza substanțelor nocive pe care le pot elimina.

Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons, a explicat luni, la Antena 3 CNN, cum putem scăpa uşor de aparatele electronicele şi electrocasnice vechi, pentru că locul lor nu este la gunoi, aşa cum unii dintre români aleg să facă, şi în plus putem lua şi bani pe ele.

„Am lansat aplicația gratuită Infocons, cu care de astăzi scanezi QR codul de pe orice produs electronic sau electrocasnic, afli tot despre acel produs, cât te costă să îl folosești din punct de vedere al costului curentului, iar când vrei să-l reciclezi ai doar un buton, ai dat click, vezi care este cel mai apropiat reciclator de tine, dai un telefon, au venit și l-au ridicat.

Şi nu numai asta, chiar și câștigi ceva bani.

Cred că trebuie să înțelegem că pe de o parte, gunoiul și tot ce înseamnă deșeurile electronice și electronice poluează, dar pot fi un câștig pentru fiecare dintre noi, iar pe cealaltă parte să înțelegem că, până la urmă, când cumpărăm un astfel de produs este foarte important ca în prețul de cost să introducem și prețul de utilizare al lui.

Așa că există acum aplicația gratuită Infocons, scanezi QR codul, ai toate informațiile, toţi sunt autorizați de Ministerul Mediului și fac această precizare fiindcă au apărut tot felul de alte entități care nu sunt avizate și nu sunt autorizate”, a explicat Sorin Mierlea, președintele Infocons, luni, la Antena 3 CNN.

Sursa: antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *