Gabriela Munteanu este învățătoare pentru elevii din trei clase, I, a II-a și a IV-a. Ziua o începe cu o poveste cu tâlc, atent construită: să aibă litera zilei în ea pentru cei care abia învață alfabetul, dar și elemente de gramatică pentru cei mai mărișori. În timp ce le dă unora de lucru, se ocupă de ceilalți, scrie teachforromania.org.
Zice că, în teorie, nu există o cercetare care să-i spună cum să predea în același timp la trei clase și că și-a creat-o de-a lungul timpului singură, folosind tehnici noi și adaptând acolo unde era nevoie. Opt ani a fost profesoară de limba franceză, începând cu anul 2000, iar ulterior a făcut cea mai mare și cea mai bună alegere din punctul ei de vedere: a trecut la meseria de învățător, care „nu se compară deloc cu a fi profesor”, după cum mărturisește Gabriela.
Învățătoarea a copilărit o vreme în satul în care predă, la granița cu Ucraina, iar după a plecat cu părinții în Brașov, unde a terminat liceul. De mică își dorea să se întoarcă în sat și să fie medic. „Visam să am o trăsură și un cal și în felul acesta să-mi ajut toți sătenii”, spune Gabriela Munteanu. S-a întors în sat, însă nu ca medic, ci ca învățător. Cunoaște în detaliu povestea fiecărui elev și știe că dacă un copil nu și-a făcut tema într-o zi, nu este el de vină, ci poate contextul, poate i-a lipsit ceva. De altfel, admite că nu toți elevii sunt buni la română și la matematică, ci au alte abilități pe care încearcă să le exploreze. Le-a arătat copiilor cum se calcă, cum arată un fier de călcat, de unde vine curentul și cum funcționează; cum se pun murături și care este matematica din spatele acestei activități — să vadă unde apare matematica în viața lor de zi cu zi.
„Fiecare va avea nevoie la un moment dat să fie un bun gospodar, să își organizeze treburile acasă, să știe să își coasă o haină atunci când s-a rupt, să știe să își calce o haină atunci când trebuie să plece de acasă, să-și socotească veniturile, să și le împartă, să pună murături”, povestește Gabriela Munteanu.
Ca să-i motiveze pe copii să citească, învățătoarea le-a explicat că este cea mai ieftină modalitate de a călători, de a „vedea” locuri noi. De un an și două luni le citește copiilor în fiecare seară, la ora 20:00, de luni până vineri, câte o poveste. Se adună online și fiecare din camera lui, alături de părinți sau de bunici, ascultă povestioara spusă de doamna sau chiar de câte-un invitat. Vrea să îi apropie pe copii de comunitate și de aceea, în lunile acestea, încep să cerceteze istoricul și cultura locului — să le ia interviuri bătrânilor din sat, să adune fotografii vechi și să devină ei povestitori.
