Povestea botoșăneanului care a fost răpit de pirați pentru răscumpărare a făcut înconjurul lumii la acea vreme. S-a întâmplat în 2010, pe când botoșăneanul avea 36 de ani. Când Teofil Crețu a părăsit Botoşaniul în căutarea unei vieți mai bune habar nu avea că avea să ajungă aproape să și-o piardă la capătul celălalt al lumii. A plecat spre sud, în Deltă iar de acolo drumul lui avea să capete o amploare nebănuită. Cineva i-a oferit un loc de muncă pe un vapor oprit în port la Sulina. Atunci moldoveanul avea să calce pentru prima oară pe o punte.
„Nu dă nimeni banii ăștia pe mine”
Potrivit jurnalul.ro, acesta s-a urcat fără să se gândească la ce îl așteaptă. Iar viața lui plutea într-un program monoton care nu anunța nimic special. Până când au ajuns în apele oceanului Indian, în dreptul coastelor somaleze. Teofil era cu căpitanul pe punte şi scrutau amândoi orizontul. La un moment dat botoșăneanul vede un punct negru în depărtare: „La vreo două mile distanță am văzut o barcă , o lagună din asta normală. Zic: „Captain, ăia oare nu-s pirați?”. Și prin binoclul am văzut unul era cu agheul în spate. Pac! Am pornit motoarele! Și ei, când au văzut că schimbăm cursul, au început să tragă ca nebunii!”, își amintește Teofil. Vaporul lor era prea greoi ca să poată lăsa în urmă rapida șalupă a bandiților așa că au fost ajunși din urmă. S-au predat imediat – pirații erau prea mulți și prea bine înarmați ca echipajul să le poată ține piept. Bandiții i-au percheziționat şi când au ajuns la pașaportul românului au devenit exaltați.„Când s-au uitat: «Hopa! Dar voi aveți un român!». Eram european asta însemna mai mulți bani de răscumpărare. La un moment dat au zis că pentru mine cer un milion și pentru ceilalți 9, care erau sirieni, un milion. Eu valoram cât zece. Degeaba le-am zis: „Stați, băi, cuminți, că nu dă nimeni atâția bani pe mine!”.
Sete și tortură
Trei luni au durat negocierile. De la un preț de 2 milioane, pirații au scăzut de cinci ori suma, dar proprietarul vaporului nu avea de gând să plătească un cent. Asta deși la bord se afla sub amenințarea armelor chiar fratele lui și încă un văr. Iar în timp ce patronul se ascundea de răspundere, proviziile de pe vas s-au terminat și pentru prizonieri a început adevăratul coșmar. Într-o săptămână s-a dus apa, ei făceau baie , noi le-am zis: «Băi, băieți, stați așa, că nu avem aparat de desalinizare pentru apa de mare». Apoi au început să facă figuri, să tragă prin careu că avem apă şi nu vreţi să dați” . Dar, în curând, avea să se afle că setea poate fi o problemă chiar mică, atunci când au început torturile. Unii dintre ei erau bătuți crunt și aruncați în mare, legați fiind de o sfoară cu care îi trăgeau înapoi pe punte abia după ce omul trecea aproape pe lumea cealaltă. Atunci moldoveanul nostru și-a dat seama că e momentul să facă ceva, să le vină de hac somalezilor.
S-a trezit dis de dimineață și și-a pregătit propriul comando format din marinari. A pus mâna pe o șurubelniță și s-a dus tiptil către prima gardă care păzea cu un Kalashnicov în brațe. Omul părea că doarme, dar când Teofil s-a apropiat a deschis focul. Românul a fugit și cu piratul pe urmele sale s-a pitit sub o scară. De acolo a sărit în spatele urmăritorului. L-a luat prin surprindere. „I-am luat arma și când a văzut că l-am deposedat de pușca mitralieră a sărit în mare”. A început un schimb de focuri între Teofil și ceilalți marinari și în mod miraculos botoșăneanul, antrenat în tinerețe în armata obligatorie a reușit să elibereze vaporul. Dar cu prețul unui glonte în abdomen.
În scurt timp pirații de pe toate vapoarele capturate din împrejurimi s-au pornit în urmărirea evadaților. În total erau după ei 12 nave. În ultima clipă un elicopter de pe o navă militară a NATO a sărit în ajutorul românului auzind prin stație apelurile de ajutor ale lui Teofil.
În cele din urmă pirații s-au lăsat păgubași. Au fost înfrânți iar învingătorii în frunte cu românul nostru intraseră sub protecția navelor NATO aflate de veghe în Golful Aden. Teofil pierduse mult sânge, dar a fost preluat e urgență cu un elicopter și a supraviețuit devenind probabil o legendă printre pirații somalezi. Căci se știe că nu puțini scapă cu viață dacă companiile de transport care dețin vapoarele sechestrate nu plătesc o recompensă. Se aproximează că peste 350 de marinari au fost uciși până acum de tâlhari în Oceanul Indian.
