Dascălii botoşăneni care în acest an se pensionează vor fi premiaţi de către reprezentaţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar(SIP). Şi în 2011 se continuă tradiţia, fiind cel de-al VIII-lea an când cadrele didactice care se află în pragul pensiei sunt sărbătorite prin organizarea unei acţiuni pentru a marca întreaga activitate didactică. Acţiunea urmează să aibă loc pe 19 iunie de la orele 9.30 în cantina Colegiului Naţional „A.T.Laurian”, în atenţia conducerii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar fiind nu mai puţin de 80 de cadre didactice care îşi încheie cariera în învăţământ. „Dorim să îi cinstim pentru că au muncit o viaţă întreagă, au pregătit atâtea generaţii de elevi”, a spus Maria Ţiprigan, liderul SIP Botoşani. Fiecare dascăl proaspăt pensionat va primi o diplomă, un buchet de flori şi o sumă de bani, respectiv 150 de lei. Printre invitaţii la eveniment se vor număra toţi membrii Biroului Judeţean de conducere a SIP, directori şcolari, inspectorii şcolari precum şi autorităţi ale judeţului. Pentru prima dată în 2004 au fost celebrate cadrele didactice în pragul pensionării pentru întrega activitate.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Copil de 14 ani, în comă la spital după ce s-a electrocutat încercând să facă un selfie pe un vagon
26 noiembrie 2024...
- Un băiat de 14 ani a murit într-un accident cumplit. Tatăl lui s-a speriat de un câine și a tras de volan
26 noiembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- Un polițist de frontieră, care trebuia să supravegheze, astăzi, alegerile, a fost găsit împușcat în cap
24 noiembrie 2024...
- FOTO Nenorocire! Doi copii găsiți morți într-o casă care a luat foc
21 noiembrie 2024...
apetrans
- FOTO Copaci rupți de zăpadă. Opt mașini au fost avariate
21 noiembrie 2024...
- Umilința unui bătrân de 79 de ani! Bătut crunt de patru indivizi, apoi obligat să meargă la bancomat și să scoată bani
18 noiembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Situaţie fără precedent! Percheziţii acasă la zeci de elevi şi studenţi consumatori de droguri
18 noiembrie 2024...
- Dureros! Fiica unui cunoscut artist de muzică populară, moartă după petrecerea de la Balul Bobocilor
17 noiembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Vicepreședintele ANCOM cere suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României. Interdicția ar urma să se aplice de joi
27 noiembrie 2024...
- Tragedie! Un bărbat din Botoșani a murit după ce a căzut pe plita încinsă
27 noiembrie 2024...
- VIDEO Manifestare inedită la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, în această seară, dedicată Zilei Naționale a României
27 noiembrie 2024...
- FOTO O casă dintr-o localitate din județul Botoșani a luat foc. Proprietarul a suferit arsuri
27 noiembrie 2024...
- FOTO & VIDEO Accident în Botoșani! O ambulanță privată a intrat într-o mașină. O persoană rănită
27 noiembrie 2024...
- The Motans, spectacol alături de Filarmonica Botoșani. Vezi prețul biletelor!
27 noiembrie 2024...
ddd
- Veste bună pentru români: Crește salariul minim de la 1 ianuarie
27 noiembrie 2024...
- Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene.
27 noiembrie 2024...
Anunturi
- Anunț GAL Codrii Herţei lansare apel de selecție: -nr. 4/2024 pentru Măsura 2, -nr. 4/2024 pentru Măsura 3, -nr. 8/2024 pentru Măsura 5, -nr. 2/2024 pentru Măsura 7
21 noiembrie 2024
- Primăria Mihai Eminescu cere populației să nu blocheze drumurile, astfel încât să se poată face deszăpezirea
20 noiembrie 2024
Modern Calor
- Comunicat de presă privind demararea proiectului „Digitalizarea societatii Urban Nordic Studio SRL”
20 noiembrie 2024
- Anunț de angajare! Lanțul de benzinării Cristal Botoșani recrutează personal
19 noiembrie 2024
- Comunicat de presă: Digitalizarea afacerii Roservice
6 noiembrie 2024
- Anunț de interes local! Hotărâre Consiliul Local Bucecea pentru aprobare de facilități fiscale
5 noiembrie 2024
- Sindicatul Sanitas Covasna lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024
- Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024