Un botoșănean a fost amendat de polițiștii locali de două ori într-o singură zi, pentru consum de băuturi alcoolice în loc public și pentru că înjura trecătorii.
Marți, 30 mai 2023, în urma unei sesizări telefonice, o patrulă s-a deplasat pe strada Grivita, constatând că in fata unei simigerii, un cetatean in stare de ebrietate se manifesta gălăgios, adresa injurii clienților, dar și trecătorilor, aruncând ambalaje pe trotuar.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii locali l-au sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 400 lei și l-au îndepărta din zonă. La câteva ore, aceeși persoană a fost identificată în parcul din zona Primăriei, consumând bauturi alcoolice, motiv pentru care a fost din nou sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei potrivit prevederilor aceluiași act normativ.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, polițiștii locali au aplicat marți un număr de 11 sancțiuni contravenționale, din care 3 sancțiuni cu amendă, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991, iar faptele constatate și sancționate au fost pentru tulburarea liniștii publice, informează printr-un comunicat Poliția Locală Botoșani.