Un număr de 20 de persoane au fost audiate în urma perchezițiilor din cinci comune din Botoșani. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au pus în executare 20 de mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, deținerea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, din comunele Coțușca, Viișoara, Mileanca, Havârna și Hudești, potrivit unui comunicat al Poliției Botoșani.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate 46 de exemplare canine din rasa Ogar, iar 19 dintre acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, întrucât nu erau îndeplinite condițiile legale privind deținerea și sterilizarea acestora.
De asemenea, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor un autoturism, peste 2 kilometri de plasă tip monofilament, leșuri de animale, precum și alte bunuri folosite la comiterea infracțiunilor.
În același context, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul de deținere al câinilor și pentru nerespectarea prevederilor legale privind Codul fiscal, în valoare de 48.000 lei.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Poliția Municipiului Dorohoi, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Poliției Orașului Săveni, Serviciul Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și a specialiștilor din cadrul D.S.V.S.A. Botoșani și A.J.V.P.S. Botoșani.