,,A fost un șoc pentru mine, pentru că pe tot parcursul sarcinii am fost monitorizată de medic, am făcut toate investigațiile necesare. Nu aveam niciun motiv să ne gândim că bebelușul nostru nu va fi perfect sănătos”, ne-a povestit tânăra mămică.
Dar coșmarul prin care avea să treacă era abia la început.
,,Imediat după naștere Ionuț a fost în pericol de moarte. Din cauza malformațiilor descoperite la nivelul cordului, timpul se putea opri în loc pentru el în orice secundă. Copilașul meu abia născut era condamnat să treacă în neființă. Niciun spital din țară nu și-a asumat o operație pe cordul unui prunc de numai câteva zile,” ne-a mărturisit revoltată Daniela.
Indiferent de situație, părinții pare să capete puteri supranaturale când vine vorba să-și salveze copilul de la moarte. Ar face orice și ar plăti oricât numai să-și știe pruncul în siguranță. Așa au făcut și părinții lui Ionuț. Au bătut la multe porți până au găsit soluția salvatoare: o clinică din Turcia a acceptat să facă operația. Acolo, bebelușul a fost operat de două ori.
,,Prima intervenție nu a fost deloc ușoară, mai ales că Ionuț era atât de mic. Și recuperarea a fost dificilă. La câteva luni distanță a fost nevoie de o a doua operație. Acum este stabil, dar are nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare. Din cauza sindromului Down de care suferă, organismul lui Ionuț este încetinit, sistemul său imunitar este slăbit, iar recuperarea este mult mai lentă”, explică Daniela.
Părinții au epuizat însă toate resursele financiare în acest moment. Doar prima intervenție chirurgicală a costat 36.000 de euro, la care s-au adăugat costurile cu transportul, cazarea la Istanbul.
,,Când ni s-a spus că este nevoie și de o a doua operație, am decis să apelăm la ajutorul celor de la Salvează o Inimă, de care știam din mediul online. Am văzut cum zeci de mii de oameni se mobilizează pentru salvarea unor suflete greu încercate de soartă. Și noi am ajutat, când am putut. Acum a venit, din păcate, rândul nostru să cerem sprijin”, ne-a mărturisit Daniela.
Pentru 30 de zile, cât mai trebuie să stea Ionuț sub supraveghere medicală, spitalul a emis o factură de 16.800€, o sumă pe care familia Georgescu nu și-o mai permite.
,,Tot ce a putut face pentru fiul ei, a făcut. Tânăra mămică are acum nevoie urgentă de ajutor pentru a-i putea asigura bebelușului recuperarea de care are nevoie. Orice donație în conturile Asociației „Salvează o inimă” îi oferă lui Ionuț o șansă în plus la o viață cât mai apropiată de normalitate”, Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Dacă se apropie ziua ta de naștere, o poți dona în numele acestei cauze. Intră pe https://salveazaoinima.ro/
Pentru donații din partea companiilor accesează: https://
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Ionut Georgescu!