Un botoșănean a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere. Luni, 29 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Corni, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Curtești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.