Botoșăneanca noastră nu se dezminte! Simona Radiș și suceveanca Ancuța Bodnar au obținut aurul la Campionatele Europene din Slovenia (Bled). România încheie competiția cu o performanță extraordinară 6 medalii: 5 de aur și una de argint.
A patra medalie de AUR pentru România la Campionatul European 2023 a venit în proba de dublu vâsle feminin (W2x), prin echipajul format din Simona Radiș și Ancuța Bodnar. Ca de fiecare dată, fetele au făcut o cursă foarte bună cu un finish excepțional, terminând cu un timp de 06:40.83.
Simona Radiș a repetat performanța de la Mondialele de anul trecut, când a câștigat 2 medalii de aur în mai puțin de o oră, sportiva dublând și în barca de 8+1 feminin (W8+).